schimbare de… stil
Am scris prima data pe acest blog in urma cu mai bine de un an. Poate eram inca un copil atunci, poate visam cu ochii deschisi despre ceea ce inseamna sa viata asta, existenta unui blog, etc, etc. Am revenit acum, hotarata sa prezint celor care vor avea rabdarea sa citeasca, articole sub o alta forma… mai dinamica, mai vesela, mai ancorata in realitate…
)) Acum am o alta problema… cu ce sa incep? Am atat de multe lucruri de spus, incat degetele imi fug pe tastatura aproape necontrolat.
Am sa va povestesc o intamplare amuzanta (zic eu), pentru inceput. Pana nu demult lucram la un cotidian destul de bine vandut, chiar lider de piata in zona geografica respectiva. Pana aici totul ok, desi “dedesubturile” presei din Romania nu sunt prea placute. In fine, pastrez acest subiect pentru un alt comment.
La inceputul acestei veri… imi vine ideea geniala de a avea si eu timp liber, iar cum in presa acest lucru e mai mult decat imposibil, ma hotaresc: demisionez! Zis si facut… Partea funny aici incepe (cel putin pe mine m-a amuzat teribil
)). Fiind cu gandul la clipele in care voi face numai ce-mi doresc, imi schimb putin atitudinea la serviciu… am inceput sa zambesc, sa las in urma stresul care m-a macinat mai mult de trei ani. Nimic rau in asta… pentru mine si pentru colegii mei, dar pentru sefa mea directa… a devenit o problema zambetul meu. A fost extrem de amuzant sa auzi din partea unei domnisoare de 30 de ani, cu o dilploma de licenta in “buzunar”, cuvinte care incep cu litera “p” si pe care le auzim prin cartiere rau famate
). Credeti ca asta a fost tot? Nuuuuu! Totul a culminat, in urma unei discutii contradictorii pe care am avu-o cu dansa, cu diferenta dintre noi, din punctul ei de vedere: “Diferenta dintre noi e ca eu m-am nascut la oras si tu la tara!”… OK, e perfect adevarat, m-am nascut intr-un sat din nordul Dobrogei, am copilarit acolo, dar unde e diferenta din punct de vedere profesional?!
Gata, inchei azi, revin cu noi chestiuni din mentalitatea “presei” din Romania si maine! Puppppp
Loading...
Sper ca acum intelegi ce inseamna sa fii cu adevart LIBER si sa nu te mai scie nimeni. Iti urez multe zilele libere si linistite si iti gasesti o sefa in adevaratul sens al cuvintului. Eu am una, mica cei adevarat, dar o ador din toata inima. Pupici si astept noi “informatii”. Imi place blogul tau.
Allina - iunie 19, 2009 at 11:12 am